Meridionali 2010

Expediţia "Carpaţii Meridionali" 3-22 august 2010

Demult se tot vorbea pe la şcoală că s-ar vrea refacerea turei de creastă a Carpaţilor Meridionali, facută în 2005 de Florin Vuia şi câţiva de studenţi, tură care a început cu un grup numeros, 13 la număr dar pe drum s-au tot pierdut din motive fizice , psihice sau tehnice şi au ajuns la final (Poiana Mărului) doar trei persoane.

Noi, cu câteva zile înainte de plecare eram 10, dar până să plecăm am ramas doar 5 şi anume : Ţîru Călin (Călin/Spyder-PT III) , Şerban Raul (Raul-GT III), Popescu Mihaela (Miha- GT III), Artugian Laurentiu (Lau-Master I) şi Carpinean Cristiana(Cria -Drept III- Cluj) care venea din partea lui Călin.

Ziua 1

Marti 03 August la ora 6:40 plec cu Cria din Lugoj spre Teiuş cu trenul unde urmează să ne întâlnim cu ceilalţi care vin din Hunedoara.

În jurul orei 10:40 ne vedem toţi în Teiuş şi plecam la 11:40 către Buşteni unde trebuia sa ajungem puţin înainte de ora 5 ,dar defapt ajungem dupa 6:30.

Am decis să nu mai plecăm din Buşteni din cauza urşilor…… Chiar la gara erau oameni care ofereau cazare, nu era chiar ce vroiam noi, dar până la urmă am găsit la cineva să punem cortul în curte pe 5 lei de persoană. După ce am montat corturile am ieşit la o plimbare în oraş sa vedem “fauna locală”, dar şi clădirile frumoase din oraş , cum ar fi primaria şi biblioteca.

Ziua 2

Miercuri 04 August ne trezim la 5:30, pâna mâncăm şi ne strangem toate lucrurile se face ora 7. Intrăam în traseu (Jepii Mici –Cabana Babele) deabia la ora 8.

Traseul trece pe lângă staţia de telecabinei, urmam un drum forestier încă câţiva zeci de metri şi începem un urcuş lung şi susţinut pe versantul nordic la Jepilor mici după care în valea Jepilor şi traversăm pe versantul sudic al Caraimanului, de aici traseul contiinua cu mai multe trecere peste apă , cu porţiuni tehnice echipate cu lanţuri şi cabluri până aproape de cabana Caraiman.

La cabana Caraiman suntem deja pe platou şi nu mai e mult de urcat până la Babele. (diferenta de nivel Busteni –Babele 1300m).

Cria a urcat mai greu pentru că era una din primele ei ture la munte şi nu e obişnuită cu acest tip de effort, dar nouă de comvine ritmul acesta de mers pentru că avem rucsaci mari, încărcaţi cu provizii şi alte cele ca să ne ajungă până la Herculane.

La ora 14:30 ajungem la Babele unde ne punem să mâncăm, timp în care vine ceaţa. Babele încă dau dovadă de martori de eroziune şi stau în picioare în timp ce toţi “porcus turisticus” se caţără pe ele.

Ceaţa se ridică şi plecăm spre Sfinx prin platoul plin de urme de maşini, atv, enduro.. si alte gunoaie care dau o estetică groaznică acelui platou ( arata jalnic), noi mergem către Vârful Omu ( 2505m) unde se află si cea mai înaltă staţie meteo şi cabană din ţară.

De aici coborâm înspre Râşnov via cabana Mălăieşti pe poteca de vară prin valea glaciară Mălăieşti care dispune de trei terase glaciare frumoase pline de morene , conuri de grohotiş şi praguri glaciare dar şi capre negre si alte specii protejate. Ajungem la cabană la ora 21:00 ne punem corturile la frontală, facem o supa şi somn de voie.

Enrosadira

Cabana Mălăieşti

Ziua 3

Joi 05 August Ne trezim la 6:30-7:00 dar până reuşim să mâncăm şi să ne strângem corturile se face târziu şi plecăm la 9:40 de acolo după o mică oprire la câteva canioane înguste şi scluptate de apă în care apar tot felul de forme morfologice şi poduri naturale.

Coborâm către Râşnov , dăm de un indicator care ne spune că mai avem 17 km, vreo 12 îi facem pe jos, pînă vine o caruţă, încărcăm bagajele , pe Cria şi pe Lau în ea şi îî trimitem înspre oraş, noi restul am mai mers puţin pe jos după care ne-a luat un ARO până la întâlnirea cu Cria şi Lau. Din Râşnov luăm un aubtobuz până în Zărneşti, din autobuz coborâm direct într-o ploaie torenţială.

Aici Cria îşi dă seama că tura aceasta e prea solicitantă pentru ea şi renunţă, astfel rămânem doar patru.

În oraş întrebăm oamenii de intrarea în traseu (Cabana Curmătura), dăm de ea şi pornim astfel spre alt masiv, şi anume Piatra Craiului.

La ieşirea din oraş ne oprim să ne potolim foamea cu merindele proaspăt cumparate , pentru că Zărneştiul a fost un punct de alimentare în care am putut să refacem stocul de alimente necesare în tură. Plecăm în traseu, poteca urcă relativ lejer până la cabană(Raul a urcat în sandale), înainte de cabană intrăm la postul serviciului de Salvamont şi întrebăm de vreme şi de posibilele trasee pentru ziua ce urma. La ora 21 eram la Curmătura , am montat corturile, am mai mâncat cate ceva şi somn..... peste noapte a plouat destul de mult aşa că ne-am mai trezit din când în când.

Ziua 4

Vineri 06 August ne trezim la 7:30 dar plecăm în traseu (Vf. Ascuţit ) abea la ora 10, traseul urcă de la 1400 la 2121( vf. Ascuţit şi ref. Ascuţit), are o bucată scurtă de cablu şi în rest urcă susţinut.

La refugiu facem o pauză de o oră şi alegem să coborâm în Plaiul Foii pe la refugiul Diana. Din Ascuţit şi până în şaua Padina Închisă am mers pe creasta îngustă specifică Pietrei Craiului atingând şi vârful Padina Popii.

Din şaua Padinii Închise a urmat o coborâre haioasă pentru unii, mai serioasă pentru alţii, coborâre cu jnepeni , grohotişuri şi penţi abrupte în care era să ne spargem capul unii la alţii cu bolovani antrenaţi spre vale. De aici puteam vedea şi Orga Mare (o măiestrie a naturii) formată pe anticlinale. Munţii Piatra Craiului sunt formaţi predominant din calcare recifale , dar au în compunere şi sisturi cristaline.

Orga Mare

La ora 19 eram la refugiul Diana şi coboram prin pădure către drumul ce duce în Plaiul Foii. Coborarea de la Diana e destul de abruptă (sau ni s-a părut doar nouă din cauza rucsacilor grei şi mari ce îi aveam), pe Valea Urşilor.

Pe Valea Urşilor

În jur de ora 21 eram în Plaiul Foii, acolo eu m-am întalnit cu Maria Schlupp una din membrele clubului de turism „Concordia” Lugoj care era cu familia acolo. Mai apoi am pus cortul , am mâncat şi am ascultat cântece de munte până târziu.

Noaptea a fost furtună, la mine în cort chiar a picurat, iar rucsacul lui Laurenţiu era în apă (în tenta cortului).

Ziua 5

Sâmbătă 07 August am declarat-o zi de pauză şi de realimentare cu bucate pentru Făgăraş.

Eu cu Raul am fost până în oraş pentru a lua alimentele necesare următoarea săptămână. Seara eu am făcut pe bucătarul (pentru mine şi Lau, că restul dormeau) , am făcut ouă la abur , şi ceva supe foarte bune dealtfel. Realimentarea bagajului dar şi a corpului a fost foarte importantă pentru săptămana ce urma.

Ziua 6

Duminică 8 August am dat trezirea pe la 7:30- 8:00, Lau a decis şi el să se retragă din cauza bătăturilor făcute de bocanci. Raul..........nici el nu prea vroia să contiinue şi......... credeam că tura se sfarşeste aici......dar Miha e pozitivă şi vrea sa contiinue, eu în nici un caz nu pot renunţa aici, dacă ea vrea şi eu vreau, în această situaţie Raul nu prea are ce face şi e de acord cu noi , să contiinuăm , şi rămânem 3 . De aici plecăm spre alt masiv , spre Făgaraş , masivul cu cele mai înalte vârfuri din ţară.

Plecăm , nu plecăm

După o scurtă vizită la postul Salvamont o luăm încet către cantonul Rudărita. La ora 12:00 plecăm pe drum, vedem indicatorul de 10km(până la canton), speram că poate prindem o maşină până sus , dar asta nu s-a întâmplat. Conform teoriei mele cum că viteza care o avem e de 5km/h ajungem în exact 2 ore la Rudărita (14:00).

Cantonul Rudărita

Acolo mâncăm , ne echipăm (eu am mers desculţ până acolo deci îmi trebuia bocanci), şi ne urnim greu din loc (14:50), drumul mai contiinuă aproximativ 2-3 km după care marcajul (bandă roşie) face stânga prin pădure şi urcă susţinut până în curmatura Lerescului (16:30) , de aici poteca e mai lejeră până la ieşirea în gol alpin. (Exact la ieşirea din pădure în ultima poiană e o stână la 200 m sub creasta în partea sudică).

Ajungem pe vârful Comisu, se pune ceaţa , iar chiar înainte de vârful Luţele începe ploaia, o ploaie torenţială cu grindină, fulgere şi trăsnete iar noi mergem încet pe creastă , părul ne statea drept în sus din cauza electricităţii statice , aveam un sentiment ciudat oarecum şi stiam că trebuie să ajungem la refugiul Berevoiescu Mare. Mihaelei îi era frică de fulgere , Raul bătea spre retragerea din creastă , iar eu , eu vroiam la refugiu chiar şi prin trasnete şi ploaie pentru că dacă coboram nu stiam unde dăm , repede la civilizaţie nu ajungeam, iar de plouat tot ne ploua. Chiar înainte de vârful Berevoiescu ne întâlnim cu niste ciobani care ne spun că din refugiu nu mai există decât niste table şi că e distrus L , toată speranţa ne piere , eram uzi până în adâncuri şi ne imaginam cum ne punem corturile pe ploaie . Ajungem sub vârf , vedem refugiul, dar mai vedem încă 4 corturi pe undeva pe lângă el, lucru care întăreşte spusele ciobanului. La ora 20:30 eram lângă refugiu uzi , obosiţi şi fara vre-un chef de pus cortul, afara era frig şi încă ploua. Mergem totuşi la refugiu, deschidem uşa şi..........era acceptabil, (avea acoperiş şi nu erau doar nişte table cum zicea ciobanul) dar pentru siguranţa şi igiena noastră punem cortul în refugiu , se putea şi fară dar noi am crezut că e mai bine aşa, întindem hainele ude peste tot mâncăm ceva şi ne culcăm , eram obosiţi , azi am avut o zi grea.

În refugiu